Timpul mărturisirii publice – scrisoare deschisă către
În ultimele 2-3 luni tema deconspirării Securităţii, a angajaţilor şi colaboratorilor ei, a fost în prim-plan. Societatea românească, aflată în pragul integrării în UE, începe să se mişte în sensul perceperii mai corecte a efectelor complet negative ale oricărui tip de colaborare cu Securitate şi a necesităţii curăţării vieţii publice în totalitatea aspectelor ei, precum şi a condamnării regimului comunist românesc ca fiind unul criminal şi totalitar.
Desigur, normele privind deconspirarea Securităţii, lustraţia ori prevederile referitoare la activitatea diferitelor institute şi comisii de investigaţie au lipsuri sau, mai bine zis, sunt interpretate şi implementate într-un mod viciat de cei care ar trebui să le aplice de fapt în mod scrupulos.
De exemplu, Colegiul CNSAS se arată permanent influenţat politic şi îi tot dă înainte cu interpretarea stupidă a sintagmei „Securitatea ca poliţie politică”; iniţiatorii legii lustraţiei, între care şi informatoarea dovedită, deputata Mona Muscă, susţin că trebuie făcute distincţii şi nu toţi nomenclaturiştii merită să fie epuraţi, solicitând excepţii sub pretextul „inocenţei vârstei” în cazul unor membrii ai CC al UTC precum liceanul pe atunci Mihai Răzvan Ungureanu, azi ministru de externe, deşi acesta a ajuns la majorat tot în acea funcţie şi, de altfel, era perfect conştient şi total responsabil de acţiunile şi vorbele sale chiar şi atunci când avea doar 16 ani, dar vota cu zel deciziile comuniste; comisia Tismăneanu ignoră sau se delimitează de disidenţi de talia lui Paul Goma şi Vasile Paraschiv şi uită cronologia reală a comunismului, pe care o începe nu în 1917 odată cu lovitura bolşevică din Rusia sau măcar în 1921 când apare PCdR, ci în 1945, ocultând astfel o perioadă importantă a comunizării ţării şi o însemnată parte geografică a ei – Basarabia şi N Bucovinei, plus ţinutul Herţa – totodată, limitându-se la o prezentare generală a fenomenului, după cum a anunţat chiar şeful ei, fiul unor foşti nomenclaturişti bolşevici de origine evreiască din România, emigrat în SUA deoarece nu mai putea promova pe scara social-profesională, după cum singur a declarat public, în timp ce institutul Oprea & Olaru imită aceleaşi metode „discriminatorii” şi adoptă subiecte de interes minor ori secundar în raport cu miza veritabilă în vederea căreia s-a înfiinţat, lăsând impresia că ar urmări mai mult să sporească renumele şi bunăstarea tinerilor săi şefi, ahtiaţi după puterea politică şi obsedaţi de construirea propriei lor imagini.
Totuşi, progresele se înmulţesc, în ciuda practicilor constante ale serviciilor secrete şi poate chiar ale preşedintelui de a selecta dosarele cu scopul de a plăti unele poliţe, de a decredibiliza unele persoane şi grupări sau chiar de a compromite complet însăşi deconspirarea. Peste tot, diverse organizaţii civice, sindicate, partide politice şi instituţii publice solicită verificarea membrilor lor şi anunţă excluderea celor vinovaţi că au contribuit la instaurarea şi menţinerea terorii comuniste în patria noastră.
Numai clericii tac chitic, ba chiar fac demersuri secrete pentru a fi exceptaţi de la regulă, deşi ei ar trebui conform învăţăturii religioase (creştine, în special) să fie modele, deci primii care să spună şi să ceară adevărul şi să apere dreptatea, morala.
De aceea, ca unul care am trăit o experienţă foarte amară după ce am dezvăluit opiniei publice în 2001 (dar şi ulterior) mai multe fapte ruşinoase şi condamnabile din punct de vedere uman, civic şi moral-creştin ale unor lideri creştini români, consider că a sosit vremea ca prelaţii - şi am în vedere în principal pe mai marii lor (ierarhi, stareţi, protopopi, decani etc.) - să-şi respecte statutul şi să-şi scruteze conştiinţele pentru „a se spovedi” public, cu deplină sinceritate, propriilor enoriaşi pe care-i au în grijă nu spre a-i exploata şi minţi, ci pentru a-i ajuta să se mântuiască, pentru a le sluji şi a-i conduce pe Calea Adevărului, după cum spune Sf. Ap. Pavel (Paul). Ar fi de ajuns câteva fraze, scurte dar cuprinzătoare, la slujbele divine sau în mass media. Totul este ca aceşti prelaţi să renunţe total la făţărnicie şi să nu se (mai) identifice pe ei înşişi cu Biserica, deci cu toată comunitatea, căci cetăţenii, oamenii de rând, cu siguranţă, nu fac astfel de erori, nici nu confundă pe Dumnezeu sau comunitatea cu ierarhia. Precizez faptul că toţi şefii cultelor religioase din România comunistă au avut demnităţi oficiale, fiind membri ai Marii Adunări Naţionale (Parlamentul comunist) şi lideri în cadrul Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, iar unii dintre ei erau chiar şi membri cu carnet, merite şi vechime ai PCR, mulţi dintre ei (practic toţi) fiind folosiţi de regimul totalitar-criminal în propaganda internă şi externă.
Sunt convins că oamenii, simpli credincioşi, nu-i vor condamna foarte aspru pe arhiereii care în ceasul al XII-lea îşi vor recunoaşte public, cu sinceritate şi căinţă, păcatele colaborării cu regimul comunist, inclusiv cu Securitatea, ci dimpotrivă, le vor acorda celor mai mulţi dintre ei iertarea, însă pentru aceasta trebuie să li se ceară iertare. Numai pe cei care vor ascunde adevărul şi se vor arăta pe mai departe ipocriţi, asemenea fariseilor şi apostaţilor, poporul credincios nu-i va ierta pentru că neştiindu-i nici nu poate face aceasta.
Şi mai cred că Dumnezeu le acordă acum o ultimă şansă tuturor liderilor religioşi (inclusiv ori mai ales creştini) pentru a se purifica într-adevăr, pentru a scăpa de duplicitate, de minciună, de şantaj, şi probabil şi de pedepsele pe care le-ar merita în această viaţă şi/sau în cea viitoare în cazul în care nu se vor căi pe deplin (deci nu o vor mărturisi public, complet, cu sinceritate şi căinţă veritabilă, într-o minimă încercare de reparaţie moral-civică) de colaborarea lor, sub orice formă şi cu orice durată, precum şi sub orice pretext, cu Securitatea, cu PCR şi cu statul comunist, adică cu sistemul criminal ateisto-comunist.
15 august 2006
P.S. Amintesc CNSAS, îndeosebi Colegiului său, că am depus încă de acum 5 ani şi jumătate mai multe cereri de verificare a unor persoane publice, inclusiv a şefilor tuturor cultelor din România, la care aştept încă un răspuns oficial, conform Legii 187/1999, dacă mai au vreo valoare în ţara asta expresii ca lege, cetăţean, stat de drept.
GABRIEL CATALAN
No comments:
Post a Comment