ASPECTE ALE REBELIUNII LEGIONARE ÎN CARTIERUL ANTIM DIN BUCUREŞTI
După cum se cunoaşte rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 a avut o puternică latură rasistă, antisemită şi antimozaică, jafurile, devastările, incendierile şi asasinatele/pogromurile vizând îndeosebi proprietăţile evreieşti şi populaţia iudaică.
În perimetrul cuprins între Arsenalul Armatei (la vest; azi Palatul Parlamentului), Splaiul Independenţei (la nord), Piaţa Senatului (la est; azi Piaţa Naţiunilor Unite) şi Calea Rahovei (la sud) se întindea cartierul Antim, unde existau patru lăcaşuri de cult mozaic.
Trei dintre ele erau foarte apropiate, fiind situate aproximativ la jumătatea distanţei dintre Mânăstirea Antim şi Palatul de Justiţie, pe străzile Mitropolitul Antim Ivireanul şi Emigrantului (fostă Emigratului), străzi ce se şi intersectau, nu foarte departe de Mânăstirea Antim (str. Mitropolitul Antim Ivireanul nr.29). Astfel, pe strada Mitropolitul Antim Ivireanul nr. 13 (fost nr.3 în 1920) se afla Templul „Reschith Daath” („Resis Duas”/„Reşit Daat” = „Începutul Ştiinţei”), de rit mozaic occidental, cu 500 de locuri, fondat în 1897, în localul căruia funcţiona, chiar din anul înfiinţării, şi Şcoala Primară de Băieţi Nr.7 „Ronetti-Roman”. Pe strada Emigrantului, la foarte mică distanţă, se găseau: Sinagoga „Beth El”(„Beis Eil”/„Beit-Keil” = „Casa lui Dumnezeu”, fosta Sinagogă a Tâmplarilor, „Unirea Sfântă” sau „Ferdinand I” din 1923), de rit mozaic occidental, cu cca. 200 de locuri, fondată în 1842, situată la nr.3 (fost nr.10 în 1920; nr.5 şi 10 în 1935) şi Sinagoga „Adath Ieşurim” („Adat Jesurum”/„Adat Ieşurun” = „Comunitatea celor drepţi”), de rit mozaic ortodox, cu doar 50 de locuri (iniţial fusese casă de rugăciuni), fondată în anul 1915, situată la nr.6.
Cel de-al patrulea lăcaş mozaic era amplasat lângă Piaţa Senatului (azi Piaţa Naţiunilor Unite), la două străzi mai spre nord-nord-vest faţă de strada Mitropolitul Antim Ivireanul, pe Intrarea/Fundătura Vânători nr.13 (fost nr.9 în 1920), în apropiere de Biserica „Sfinţii Apostoli”(din str. Sfinţii Apostoli nr.1/str. Vânători nr.6). Această sinagogă, construită în 1890, în stil maur, era de rit mozaic occidental, avea 300 de locuri şi purta numele de „Eisig Ilie” („Aizic Ilie”/„Eizik Ilie” = „Isac Ilie”). Străzile Mitropolitul Antim Ivireanul şi Emigrantului erau legate de Intrarea/Fundătura Vânători prin strada Sfinţii Apostoli, care dădea direct în strada Vânători, şi/sau prin strada Gheorghe Petrescu, strada Apolodor şi intrarea Apolodor, care ieşeau în aceeaşi stradă Vânători.
Aproape întreg cartierul Antim a fost demolat, din ordinul dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, în anii 1984-1987, astfel fiind definitiv distruse nepreţuite monumente de patrimoniu istoric şi arhitectonic, printre care şi aceste patru sinagogi.
O soartă comună tristă similară suferiseră aceste patru sinagogi şi în timpul guvernării legionaro-antonesciene (septembrie 1940- ianuarie 1941) şi, mai ales, al rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, când au fost devastate în mod barbar.
Calvarul ar fi putut să înceapă chiar din primele zile ale regimului totalitar antonesciano-legionar, înainte de proclamarea statului naţional-legionar la 14 septembrie 1940, legislaţia antisemită fiind înăsprită, inclusiv prin măsuri luate împotriva cultului mozaic.
Astfel, prin Deciziile Nr.42352 şi Nr.42354 din 9 septembrie 1940, publicate în „Monitorul Oficial” Nr.216 din 11 septembrie 1940, Ministerul Cultelor şi al Educaţiei Naţionale, condus de ministrul legionar Radu Budişteanu şi de secretarul de stat legionar prof. Traian Brăileanu, a eliminat cultul mozaic dintre cultele istorice protejate şi autorizate, transformându-l într-un cult tolerat, subordonat direct şi total ministerului, care îi impunea în mod arbitrar toate regulile de organizare şi funcţionare: „Cultul mozaic este eliminat dintre cultele istorice protejate şi autorizate, el nemai având decât o existenţă de fapt”; „Cultul mozaic se poate manifesta numai dacă nu contravine principiului de bază a noii aşezări a Statului”; „Orice sinagogă trebuie să obţină autorizaţie de funcţionare: în comunele urbane pot funcţiona dacă deservesc 400 de familii, în cele rurale 200” (Ministerul de Interne era însărcinat cu închiderea imediată a caselor de rugăciune care nu îndeplineau condiţia numărului de enoriaşi); „Acolo unde nu va exista o sinagogă, se va desfiinţa şi comunitatea”; „Slujitorii cultelor creştine care vor tolera sau ascunde pe cei ce înfrâng dispoziţiile acestei decizii, vor fi destituiţi”.
Totuşi, aceste decizii au avut efecte reduse şi temporare, deoarece, la 18 septembrie 1940, „Conducătorul statului ordonă suspendarea deciziilor prin care cultul mozaic a fost eliminat dintre cultele istorice”.
Prigoana sistematică a statului naţional-legionar împotriva instituţiilor social-culturale şi religioase evreieşti a fost declanşată în lunile următoare. Astfel, în lunile octombrie noiembrie şi decembrie 1940, legionarii au evacuat şi au ocupat (iar deseori au jefuit şi au distrus), sub pretextul instalării de cuiburi legionare sau de pretinşi refugiaţi ori al rechiziţionării pe aşa-zise considerente militare, mai multe locuinţe particulare, localuri de şcoli, instituţii evreieşti, case de rugăciuni din Bucureşti.
Printre aceste proprietăţi imobiliare evreieşti sechestrate s-a numărat şi Şcoala Primară de Băieţi Nr.7 „Ronetti-Roman” şi Templul „Reschith Daath” din strada Mitropolitul Antim Ivireanul nr.13, ocupate de Poliţia legionară, de la 8 noiembrie 1940 (sărbătoarea Sf. Arhanghel Mihail în calendarul creştin-ortodox), pentru Comandamentul legionar al evacuaţilor din Bucovina de Nord. Cu această ocazie, se pare că şcoala şi templul au fost jefuite. Acelaşi templu a fost unul dintre lăcaşurile mozaice de cult care au fost avariate cu pietre la 17 noiembrie 1940, suferind pagube importante. Atât cei 240 de elevi ai şcolii, cât şi enoriaşii templului au fost evacuaţi în octombrie-noiembrie 1940, fiind găzduiţi temporar (până în 1945) la Sinagoga „Beth El”, din apropiere, în strada Emigrantului nr.3.
În zilele rebeliunii legionare (21-23 ianuarie 1941), Şcoala Primară de Băieţi Nr.7 „Ronetti-Roman” (aflată la parterul clădirii) şi Templul „Reschith Daath” (aflat la etajul aceleiaşi clădiri) au fost devastate de un grup de clerici şi studenţi teologi ortodocşi legionari, printre care Grigorie (Gheorghe) Băbuş, preot-călugăr la Patriarhie, Mitrofan Chiriac şi Teoctist (Teodor) Arăpaşu, călugăr, diacon şi student în anul I la teologie: „… arhiereul TEOCTIST ARĂPAŞU, fost legionar cu activitate intensă şi cu participare la rebeliune, devastând Sinagoga din Str. Antim împreună cu legionarii GRIGORE BĂBUŞ preot la patriarhie, MITROFAN CHIRIAC şi alţii.”
După cum rezultă dintr-un material despre activitatea cultului mozaic după 1918, cu detalii asupra fiecărei sinagogi, întocmit în 1943 de Secţia Cultului din cadrul Comunităţii Evreilor din Bucureşti (C.E.B.): „Sinagoga şi arhiva ei au fost devastate în ianuarie 1941.”
Templul „Reschith Daath” nu figurează pe lista templelor şi sinagogilor incendiate, dărâmate, devastate şi jefuite la rebeliune, publicată de Matatias Carp, dar în explicarea acestei omisiuni trebuie să se ţină seama de faptul că însuşi autorul a subliniat că lista nu este exhaustivă (completă) şi, de asemenea, trebuie să luăm în calcul situaţia de fapt a acestui imobil, care în ianuarie 1941, era evacuat şi rechiziţionat de aproximativ trei luni, nemaifiind utilizat de comunitatea evreiască.
De altfel, în aceeaşi lucrare a lui M. Carp sunt menţionaţi, pe lista magazinelor şi locuinţelor evreieşti incendiate, jefuite şi devastate, chiar intendentul (ceauş/şames) şi cantorul secund al templului – Şmil Polak (35000 lei pagube) şi directorul şcolii (din 1931) – Hoişie Ţudic (48000 lei pagube), ale căror locuinţe, situate chiar pe strada Mitropolitul Antim Ivireanul nr.13, adică la aceeaşi adresă, care era şi adresa templului şi a şcolii, au fost devastate şi jefuite, ceea ce confirmă devastarea concomitentă a Şcolii şi a Templului „Ronetti-Roman”. Este ştiut faptul că personalul clerical şi/sau administrativ evreiesc (şi nu numai - vezi cazul preoţilor parohi sau al cântăreţilor bisericeşti creştin-ortodocşi), adesea, locuia chiar la adresa lăcaşului de cult. Iată un alt exemplu din aceeaşi listă: „717. Fişel Rosenberg, str. Mămulari nr.3, cantor. Devastat şi jefuit: 100000 lei pagube din care locuinţa 85000 lei şi numerar 15000 lei”. Rosenberg Fischel Francisc era prim-cantor la Templul „Unirea Sfântă” din str. Mămulari nr.3, unde locuia împreună cu Davidovici Alter Burăch, oficiantul (hazen), lectorul textelor sfinte (Baal Kore Thora) şi intendentul templului.
Sinagoga „Beth El”a avut, se pare, dintre cele patru sinagogi amintite, cea mai groaznică soartă în timpul rebeliunii legionare: „Sinagoga „Beth El” din Str. Emigratului Nr.3, a fost distrusă în întregime. Cu sălbătecie îngrozitoare s’a distrus cu topoare şi târnăcoape, altar, mobilier, ziduri, uşi, ferestre etc. S’au rupt în bucăţi suluri sfinte şi odoare bisericeşti. S’au furat obiectele de preţ.”
Materialul realizat în 1943 de către C.E.B. Secţia Cultului confirmă distrugerea aproape totală: „În Ianuarie 1941 sinagoga a fost devastată şi reclădită.” Ca un detaliu semnificativ, în acest sens, precizăm faptul că din cele opt sfurim (suluri sfinte) existente în sinagogă, trei au fost distruse cu ocazia devastării, fiind ulterior înlocuite graţie unor donaţii făcute de sinagogi din provincie (care fuseseră desfiinţate).
Nu este exclus ca grupul de legionari care a devastat Templul şi Şcoala „Ronetti-Roman” să fi participat şi la distrugerea acestei sinagogi, în care se transferaseră toţi enoriaşii şi elevii evrei din strada Mitropolitul Antim Ivireanul nr.13: „Acesta (TEOCTIST ARĂPAŞU – n. n.) a activat în mişcarea legionară, iar în timpul rebeliunii legionare a participat la distrugerea unei sinagogi din cartierul Antim - Bucureşti.”
După unele informaţii, tot atunci sinagoga a fost şi incendiată. După refacerea clădirii în toamna aceluiaşi an – 1941 – Sinagoga „Beth El” a continuat să-i găzduiască şi pe credincioşii evacuaţi din Templul şi Şcoala „Ronetti-Roman”, cele două sfinte lăcaşuri fuzionând din 1942 până la 12 iulie 1945.
Iată ce scriau în rapoartele lor din 1942 controlorii delegaţi de Secţia Financiară a C.E.B. pentru verificarea gestiunii Sinagogii „Beth El”: „În localul sinagogii se află astăzi instalată şcoala primară de băeţi „Ronetti-Roman”, care din cauză de forţă majoră îşi ţine aci cursurile, serviciul divin în sinagogă oficiindu-se dimineaţa înainte de începerea cursurilor şi seara după terminarea cursurilor.” În acelaşi document sunt amintite persoanele din conducerea comunităţii Sinagogii „Beth El”: S. Goldenberg, preşedinte, Adolf Pedvicianu-Pedvisocar, vicepreşedinte şi gabai, şi Max Kendler, casier. Aceste persoane, fiind înaintate în vârstă şi onorifice, au solicitat în mod repetat (în martie şi iunie 1942) Centralei Evreilor din România (C.E.R.) să li se accepte demisia şi să fie înlocuiţi cu cei din conducerea Şcolii şi Templului „Ronetti-Roman”, lucru care s-a şi întâmplat: „în baza deciziei No. 80/942 a C.E.R. sinagoga Reşith Daath este adăpostită în sinagoga Beth El, comitetul sinagogii Reşith Daath formând şi comitetul sinagogii Beth El.” Comitetul comun al Templului „Reschith Daath” şi al Sinagogii „Beth El” era format din: Max Haimovici, preşedinte, Hoişie Ţudic, secretar şi director al Şcolii „Ronetti-Roman”, Leon Cohn, casier, J. Scharfstein, secretar contabil şi controlor, ing. I. Iulian, cenzor, Finley Finkelstein, secretar pentru Comisiunea Templelor. Unul din membrii venerabili şi distinşi ai comitetului a fost Bernhard Galanter.
Menţionăm că la Sinagoga „Beth El” funcţionau ceauşul Braun Leon şi cantorul Rabinovici Burăch (Baruch) Avram, care era şi oficiant, şi a cărui locuinţă din str. Albă nr.14 a fost devastată şi jefuită la rebeliune de legionari, suferind pagube de 14000 de lei, iar la Templul „Reschith Daath” oficiase ca prim-cantor Steinberg David Saia, Şmil Pollack fiind cantor secund şi intendent. Cu toţii au slujit la Sinagoga „Beth El”, după ce Templul „Reschith Daath” a fost evacuat şi rechiziţionat în noiembrie 1940 şi au continuat să slujească împreună până în 1945, cu o întrerupere de câteva luni, imediat după rebeliune, datorată necesităţii refacerii sinagogii, care fusese distrusă aproape complet în ianuarie 1941 şi, din nou, în 1942, când Misiunea Militară Germană a rechiziţionat clădirea sinagogii, deşi imobilul în care funcţiona sinagoga aparţinuse Comunităţii, fapt menţionat şi în procesul-verbal de predare a imobilelor în patrimoniul statului prin Comisia Naţională de Românizare, iar dosarul asupra proprietăţii era predat contenciosului din C.E.R. cu data de 13 martie 1942.
Din datele existente în materialul întocmit în 1943 de Secţia Cultului C.E.B. despre activitatea cultului mozaic după 1918, reiese că Sinagoga „Beth El” avea 300 de enoriaşi, iar Templul „Reschith Daath” 900 de enoriaşi şi că au continuat să-şi desfăşoare obişnuitele activităţi sociale şi caritative (ajutorarea nevoiaşilor din cartier – 200 anual şi a elevilor săraci – 50 anual, ajutoare de măritiş pentru fetele sărace etc.).
Foarte interesant este faptul că rabinul Templului „Reschith Daath” („Ronetti-Roman”) şi al Sinagogii „Beth El” a fost între anii 1940 şi 1948 dr. Moses David Rosen (născut în 1912 la Moineşti/Bacău, rabin de rit occidental, licenţiat în drept la Bucureşti – 1935 şi în teologie la Viena – 1938, din 1938 până în 1940 rabin şi confesor militar la Fălticeni, din 1940 rabin la cele două sinagogi de mai sus şi institutor de religie iudaică şi limbă ebraică la mai multe şcoli evreieşti din Bucureşti), cel care va deveni din 1948 şef rabinul comunităţii evreieşti din România comunistă (funcţie ecleziastică pe care o va deţine toată perioada comunistă, până la moartea sa naturală în anul 1994). Acesta nu menţionează, însă, în memoriile sale nimic despre devastările celor două sinagogi pe care le deservea. Poate şi pentru faptul că, încă înainte de zilele rebeliunii se ascunsese mai întîi acasă la un prieten – Sternbaum – pe strada Traian nr.146 şi apoi la un altul – Zigelbaum –din vecinătate, după ce evitase arestarea sa de la domiciliul din strada Epureanu, iar la 17 ianuarie 1941 abia scăpase de interogatoriul legionarilor de le Prefectura Poliţiei Capitalei, după ce le dăduse aproape toţi banii săi; în schimb povesteşte despre devastarea Templului Coral şi a Sinagogii Mari, pe care a văzut-o la 24 ianuarie 1941.
Dacă pentru Templul „Ronetti-Roman” o altă explicaţie ar putea fi chiar rechiziţionarea acestuia în octombrie-noiembrie 1940 de către Mişcarea Legionară, fapt pentru care este de presupus (deşi cu mare greutate) că rabinul Moses Rosen nu l-a vizitat nici după rebeliune şi, ne fiind interesat, nu a ştiut sau nu a mai considerat necesar să amintească despre devastarea lui, în cazul Sinagogii „Beth El” nu s-ar putea găsi o explicaţie cât de cât plauzibilă (cu excepţia amneziei). De ce a fost atât de puţin impresionat, totuşi, rabinul Moses Rosen de distrugerea sinagogii/sinagogilor sale încât a omis orice referire la aceasta ?! Răspunsul rămâne o enigmă; poate că doar prietenia dintre şef rabinul Moses Rosen şi patriarhul Teoctist Arăpaşu şi politica lor pro-comunistă (colaborarea lor cu regimul comunist), combinate cu o memorie selectivă aleatorie (inclusiv afectivă) a liderului mozaic, constituie singurele explicaţii logice.
Unica informaţie semnificativă pe care ne-a lăsat-o în memoriile sale şef rabinul Moses Rosen este rechiziţionarea clădirii sinagogii sale (Beth El, probabil) de către Misiunea Militară Germană în 1942, în preajma sărbătorii de Yom Kipur, atât rabinul Moses Rosen, cât şi enoriaşii săi rugându-se în Sinagoga „Beth Abraham”(= „Casa lui Abraham”, rit mozaic occidental, 200 de locuri) din strada Bradului nr.48, alături de care Moses Rosen locuia, împreună cu părinţii, într-o cameră legată printr-un coridor de o încăpere, ca o pivniţă, care i-a servit deseori drept ascunzătoare, atunci când era căutat de Siguranţă. Sinagoga „Beth Abraham” era chiar sinagoga unde era rabin tatăl lui Moses Rosen, gaonul Avraham Arie Rosen, care se stabilise de curând în Bucureşti, venind din oraşul Fălticeni.
Nici mica sinagogă „Adath Ieşurim” din strada Emigrantului nr.6 nu apare pe lista lui M. Carp cu sinagogile devastate la rebeliune, dar, ca şi în cazul Templului „Reschith Daath”, pe lista magazinelor şi locuinţelor devastate în zilele rebeliunii, apar la aceeaşi adresă, identică cu cea a sinagogii, persoane care au suferit pagube în urma devastării şi jefuirii atelierului (Maximilian Castor, croitor, 118000 lei), respectiv a locuinţelor (Castor Malvina, 98000 lei şi Moise Dascălu, cantor, 106000 lei).
Nu ştim altceva despre familia Castor, dar despre Moise Dascălu (Dascăl) ştim sigur că era cantor secund şi intendent chiar la Sinagoga „Adath Ieşurim” din strada Emigrantului nr.6, locuind chiar la sinagogă, aşa cum uneori se obişnuia, după cum am văzut puţin mai înainte, ceea ce în opinia noastră este suficient pentru a adăuga şi această sinagogă printre cele care au avut de suferit daune şi distrugeri din partea bandelor legionare între 21 şi 23 ianuarie 1941.
Este foarte posibil ca la devastare să fi participat aceeaşi bandă legionară care distrusese Sinagoga „Beth El” de vizavi şi/sau Templul „Ronetti-Roman” din strada Antim. În sprijinul acestei ipoteze stă atât apropierea geografică extremă a celor trei sinagogi din zona străzilor Antim şi Emigrantului, cât şi faptul că, atunci, Mânăstirea Antim (str. Mitropolitul Antim Ivireanul nr.29), Capela Seminarului Teologic „Nifon” (str. Constantin Silvestri) şi Biserica „Sf. Ilie-Rahova” (str. George Georgescu), pe care le considerăm potenţiale nuclee ale acţiunilor legionarilor clerici în zonă, în zilele rebeliunii, erau situate în vecinătatea acestor sinagogi.
Rabinul sinagogii „Adath Ieşurim” era Iosef Nathan Solomon (de rit ortodox, născut în 1894). Mai ştim că sinagoga a funcţionat şi după rebeliune, având o activitate religioasă şi socială destul de intensă, după cum rezultă din actele financiar-contabile păstrate pentru perioada 1941-1944. Astfel, pe lângă salariile personalului şi cheltuielile de întreţinere ale templului, se acordau ajutoare săracilor şi celor deportaţi în Transnistria şi se întreţinea Cantina nr.10, totul fiind organizat sub egida Asociaţiei Evreieşti pentru Cultură, Religie Ortodoxă şi Binefacere „Adat Iesurum”, persoană juridică cu sediul în Bucureşti, strada Emigratului nr.6.
În ceea ce priveşte Sinagoga „Eisig Ilie” din Intrarea Vânători nr.13 (Fundătura Vânători nr.9) devastarea sa este atestată, în mod explicit, prin prezenţa ei pe lista sinagogilor incendiate, dărâmate, devastate şi jefuite, listă publicată în 1946 de M. Carp. Mai mult, pentru această sinagogă ştim şi data exactă a devastării – 21 ianuarie 1941 – după cum se menţionează într-un proces verbal întocmit de funcţionari ai Secţiei Financiare a Centralei Evreilor din România cu ocazia controlării/verificării gestiunii sinagogii în aprilie 1942. Nu ştim cine au fost barbarii legionari care au devastat-o, dar este posibil să fi pornit din Tipografia Institutului Biblic, care atunci era situată foarte aproape, pe strada Vânători.
În raportul redactat cu aceeaşi ocazie se mai precizează: „Sinagoga a fost reparată şi zugrăvită în urma devastării şi se prezintă foarte bine îngrijită. Actualmente serveşte şi ca adăpost Şcoalei de fete „Progresul Culturei” în orele dinaintea prânzului. Are 300 de jeţuri (150 bărbaţi şi 150 femei)”.
Din acelaşi document aflăm şi componenţa comitetului de conducere a sinagogii/comunităţii: Ing. S. Bensimon – preşedinte, Florian Rosenzweig – secretar, S. Schachter – casier, Zami Goldenberg – cenzor. Într-un document din vara anului 1941 printre epitropii de vază ai sinagogii era menţionat şi Herman Zollinger, iar într-un act din 9 ianuarie 1941 era amintit Simon Halpern ca fiind preşedintele sinagogii.
În materialul redactat de C.E.B. Secţia Cultului în 1943 despre activitatea cultului mozaic, informaţiile despre această sinagogă sunt lapidare şi contradictorii (în privinţa numărului de enoriaşi – „cca. 420-430 capi de familie”, a ritului şi a anului înfiinţării – 1890 după mai multe alte surse): „Sinagoga Eisig Elie, Fd. Vânători No.9, fondată în anul 1884. Are 500 enoriaşi şi este de rit occid. - ort. Rabin Solomon Rabinsohn.”
În privinţa clerului precizăm că aici slujeau: Solomon H. Rabinsohn (născut în 1898 la Bucureşti) – rabin titular de rit ortodox din 1918 (din 1924 la această sinagogă), profesor (la Liceul Teoretic „Cultura B” din str. Aurora nr.1) şi darşan (predicator), Katz S. Riven (născut în 1894 la Hangu/ Neamţ) – rabin ajutor de rit ortodox din 1914 (din 1940 în Bucureşti) şi haham (sacrificator ritual) şi Moses Ovici – prim-cantor.
Mai adăugăm şi informaţia conform căreia în 1942 a fost înfiinţat „templul mic de iarnă” (50 de locuri), chiar lângă „templul mare” (332 de locuri), în aceeaşi curte, la aceeaşi adresă.
Pentru a întregi imaginea ororilor săvârşite de legionari în această zonă a Capitalei, amintim şi existenţa mai multor evrei din cartierul Antim pe lista celor cărora li s-a devastat şi jefuit locuinţa: Sandu Lazarovici (tinichigiu – str. Antim nr.52), Moise Bercovici (comisionar – str. Armoniei nr.3), Moritz Klein (cizmar – str. Armoniei nr.39), Aron Isac (ambulant, veteran şi decorat în campaniile din 1913 şi 1916-1918 – str. Armoniei nr.57), Goldenştein Isac (proprietar depozit petrol – str. Artei nr.9), Avi Fink (comerciant – str. Justiţiei nr.62), Simion Mozes (ambulant – str. Militari, nr.11), Vetta Atias (lenjereasă – str. Orfeu nr.9), Moise Vedmediev (comerciant – str. Poenaru Bordea nr. 16), Dr. Wilhelm Filderman (avocat, veteran al campaniilor din 1913 şi 1916-1918, liderul civil al Federaţiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România, 3500000 lei pagube – str. Sfinţii Apostoli nr.16), Isac Alschek (ambulant – str. Sfinţii Apostoli nr.36), Arnold Vurgraft (cerealist – str. Sfinţii Apostoli nr.41), Mauriciu Berman (comerciant, veteran al campaniei 1916-1918 – str. Sfinţii Apostoli nr.49), Ioseph Galanter (comerciant – Sfinţii Apostoli nr.59), Guttman Marcus (industriaş – str. Sfinţii Apostoli nr.62), Samuel Barzilay (fost avocat – str. Vânători nr.14).
De asemenea, trebuie amintit şi faptul că printre evreii ucişi în timpul pogromului legionar din ianuarie 1941 în Bucureşti se găsesc şi câţiva domiciliaţi în zona Antim: Arnold Krammer (str. Justiţiei nr.61); comerciantul Oscar Andrei (proprietarul atelierului „Foto Luvru”, veteran al războiului 1916-1918) şi ginerele său, inginerul Peppi Ionel Hirsch, ale căror cadavre au fost găsite lângă Jilava, în dreptul podului de pe Sabar (str. Petre Locusteanu nr.4); Isi (Izi) Galanter (29 ani – str. Sfinţii Apostoli nr.59) şi Leon Marcus (32 ani – str. Sfinţii Apostoli nr.68), care au fost ridicaţi din casele lor de către rebeli şi duşi în direcţii necunoscute, ulterior cadavrele lor fiind găsite într-o maşină a fabricii de pâine Grozăvescu, pe Şoseaua Bonaparte (azi Bd. Aviatorilor).
O descriere expresivă a terorii instaurate în această zonă (şi în Bucureşti, în general) în zilele rebeliunii a realizat, în paginile Jurnalului său, scriitorul Mihail Sebastian (alias Iosif Hechter), ai cărui părinţi şi al cărui frate mai mic locuiau împreună chiar pe strada Antim, la nr.45.
În concluzie, putem afirma că, deşi nu făcea parte dintre „cartierele evreieşti” (ca Dudeşti şi Văcăreşti), cartierul Antim a fost în mare parte devastat de bandele legionare în zilele de 21-23 ianuarie 1941.
Nu putem preciza, cu deplină siguranţă, încă, dacă cele patru sinagogi din cartierul Antim au fost devastate în aceeaşi zi sau în zile diferite, nici dacă au fost devastate de aceeaşi bandă legionară sau de bande diferite. Totuşi, există destule premise şi indicii pentru a lua în considerare ipoteza unei acţiuni, concertate temporal şi spaţial, îndreptată împotriva celor trei sinagogi vecine din străzile Antim şi Emigrantului. Este clar, însă, că, în întreaga zonă, au acţionat (probabil cu mai mare intensitate în zilele de 21 şi 22 ianuarie 1941, aşa cum s-a întâmplat în general) succesiv sau concomitent mai multe grupuri legionare care au devastat, au incendiat, au jefuit, au maltratat, au sechestrat şi poate chiar au ucis. Ştim cu siguranţă doar că una dintre bandele legionare care au acţionat în cartierul Antim era formată din preoţi, diaconi, călugări şi studenţi teologi ortodocşi. Acest aspect îl considerăm semnificativ pentru elucidarea chestiunii participării categoriei clericilor ortodocşi (şi a asimilaţilor lor) la rebeliunea legionară, fiind arhicunoscute sentimentele şi atitudinile extremiste: naţionaliste, antisemite, xenofobe, şovine şi pro-legionare ale clerului ortodox şi, în general, din Biserica Ortodoxă Română.
Gabriel Catalan
