Studii si marturii

Despre neputinţă, mediocritate, minciună şi artificial în CNSAS

CNSAS a fost înfiinţat în baza Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, lege adoptată de Parlamentul României în şedinţa din 20 X 1999 şi publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.603/9 XII 1999 (la care s-au adus câteva rectificări publicate în nr.619 din aceeaşi publicaţie oficială la 17 XII 1999). Activitatea CNSAS a fost reglementată de această lege şi de Hotărârea Parlamentului României nr.17/16 V 2000 pentru adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a CNSAS ca Poliţie Politică publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.244/2 VI 2000.

Această instituţie a funcţionat extrem de greoi, activitatea ei a fost permanent blocată, diminuată, blamată, marcată de scandaluri, legislaţia sa nu a fost respectată nici de deţinătorii de arhive (serviciile secrete), nici de alte autorităţi şi instituţii publice, nici de însăşi conducerea CNSAS, Colegiul CNSAS (format din 11 reprezentanţi propuşi de partidele parlamentare după algoritmul proporţionalităţii şi validaţi de Parlament în 2000), ea n-a avut un sediu propriu până la începutul anului 2001, iar serviciile secrete din România nu numai că nu au sprijinit-o, ci au sabotat-o şi au infiltrat-o constant, transformând-o practic într-o anexă perfect controlată şi dirijată, în contextul în care alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie-decembrie 2000 au readus la putere PDSR (ce s-a redenumit iute, în stil demagogic, pro-european, PSD, după fuziunea cu partidul omonim condus de Alexandru Athanasiu, care-l înlocuise pe bătrânul Sergiu Cunescu) şi pe „eternul” Ion Iliescu.

Multe din deciziile importante ale Colegiului CNSAS s-au evidenţiat prin caracterul lor nelegal, foarte confuz, contradictoriu, arbitrar şi neconvingător, fiind şi extrem de puţine cazurile de deconspirări: în total doar vreo 150 de ofiţeri şi subofiţeri şi cca. 300 de colaboratori şi asimilaţi ai acestora (eu singur am adunat 176 de nume doar în articolul Inventarul miliţienilor, securiştilor, magistraţilor şi nomenclaturiştilor din dosarele judiciare privind cazul Gheorghe Ursu, publicat în suplimentul Lista lui Secu’, nr.7, p.I-III din „Academia Caţavencu”, nr.4 (633)/27 ianuarie-2 februarie 2004 şi în „Dorul”. Revistă lunară de cultură şi politică editată în Danemarca, Sønderborg, nr.194, iunie 2006, p.28-29, ca să nu vorbesc de cele peste o mie publicate în total în Lista lui Secu’ în 2004). În plus, s-au remarcat desele confruntări discrete ori publice ale membrilor Colegiului datorate în principal intereselor divergente personale şi de grup şi tarelor de personalitate şi caracter, nu unor veritabile diferenţe de principii (vezi articolul meu despre Gheorghe Ursu şi CNSAS, Un caz emblematic şi simptomatic, publicat în suplimentul Lista lui Secu’, nr.7, p.IV din „Academia Caţavencu”, nr.4 (633)/27 ianuarie-2 februarie 2004 şi în „Dorul”. Revistă lunară de cultură şi politică editată în Danemarca, Sønderborg, nr.194, iunie 2006, p.27-28+29).

După alegerile din finalul anului 2004 câştigate de Traian Băsescu şi formarea unei noi coaliţii parlamentare şi guvernamentale formată din alianţa D.A. (PNL+PD), UDMR şi PUR (azi PC), poate şi sub presiunea apropiatei integrări europene, dar mai ales din considerente politico-electorale, la finalul mandatului de 6 ani al Colegiului au avut loc unele modificări în componenţa acestuia şi în prevederile legislative, cele 11 locuri fiind acum împărţite între Preşedinte (1), Prim-Ministru (1) şi grupurile parlamentare potrivit configuraţiei politice (9). Astfel, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă nr.16/22 II 2006 a Guvernului României pentru modificarea şi completarea Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, ordonanţă publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.182/27 II 2006.

Totuşi, schimbările au fost de o importanţă redusă: au fost adăugite unele categorii noi de persoane printre cele ce trebuie verificate, au fost incluşi miliţienii şi magistraţii (procurorii şi judecătorii) alături de ofiţerii securişti printre cei ce trebuie verificaţi, s-au precizat unele noi măsuri procedurale în privinţa menţinerii unei activităţi normale şi a funcţionării mai fluente a Colegiului, precum şi a relaţiilor acestuia cu serviciile secrete deţinătoare de arhive comuniste, ba chiar şi a drepturilor cetăţenilor care solicită verificări sau îşi cercetează propriile dosare întocmite de Securitate, au fost abrogate prevederile referitoare la vechea ordine a priorităţilor de verificare, s-a stabilit un termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei pentru predarea tuturor dosarelor şi documentelor care fac obiectul acestei legi şi sunt deţinute de orice persoană juridică sau fizică, s-a introdus obligativitatea declaraţiei pe propria răspundere a celor ce trebuie verificaţi din oficiu şi cea a sesizării de către Colegiul CNSAS a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Parlamentului pentru fals în declaraţii sau, după caz, pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce revin deţinătorilor de predare a tuturor documentelor şi informaţiilor prevăzute de lege ori de asigurare a dreptului de acces neîngrădit la acestea, s-a prevăzut modificarea Regulamentului CNSAS în 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, ca şi asigurarea în termen de o lună de la intrarea în vigoare a ordonanţei a spaţiilor corespunzătoare necesare desfăşurării activităţii CNSAS, inclusiv cele necesare depozitării în condiţii de siguranţă a materialelor arhivistice, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, sprijinit de Guvernul României.

Deşi în spatele proiectului acestor completări şi modificări operate prin ordonanţa de urgenţă respectivă se află domnul Marius Oprea, istoric preocupat de studierea Securităţii, devenit consilier municipal liberal la Braşov din 2004, iar ulterior consilier pe probleme de siguranţă naţională al prim-ministrului liberal Călin Popescu Tăriceanu şi director al nou-înfiinţatului Institut pentru Investigarea Crimelor Comunismului (finele anului 2005), deci o persoană angajată politic, dar chipurile şi foarte informată în domeniu, totuşi nu au fost pe deplin clarificate chestiunile deficitare esenţiale ale Legii nr.187/1999, „datorate unor interpretări neunitare care au dus la disfuncţionalităţi în activitatea CNSAS”, ca să citez din preambulul Ordonanţei de Urgenţă nr.16/2006.

Astfel, sintagma care a creat atâtea discuţii şi pretexte în Colegiul CNSAS şi în opinia publică, „poliţie politică” nu a fost cu adevărat lămurită, deşi legii i s-a modificat titlul în „Lege privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste” (art.I alin.1 OUG) în loc de „Lege privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică”, au fost schimbate expresiile din preambul: „… organele securităţii statului, ca poliţie politică,…” şi „…deconspirarea securităţii ca poliţie politică…” cu unele similare: „… organele securităţii statului, parte a poliţiei politice,…” şi „…deconspirarea poliţiei politice comuniste…” (art.I alin.2 OUG). Mai mult, în noua definiţie a poliţiei politice din OUG se resimte chiar un recul, o retrogradare faţă de art.5 alin.1 din Legea nr.187/1999, termenul „activităţi” înlocuind pe cel de „structuri”: „Prin poliţie politică se înţelege toate acele activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii cu caracter represiv, care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.”, în loc de „Prin poliţie politică se înţelege toate acele structuri ale securităţii, create pentru instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.” Deci era mai bună prima definiţie din 1999 pentru că din ea rezulta mai mult decât din cea scrisă în 2006, deşi în aceasta din urmă au fost, pe drept cuvânt, introduse şi celelalte „instituţii şi structuri cu caracter represiv”, adică Miliţia, Procuratura, Justiţia, Armata, Grănicerii, Pompierii ş.a.m.d.

La fel s-a procedat şi cu restul art.5, unde sunt definiţi termenii de „agent” şi „colaborator”, ajungându-se la un regres considerabil. Astfel, de la „Este agent al organelor de securitate, ca poliţie politică, în sensul prezentei legi orice persoană care a îndeplinit calitatea de lucrător operativ, inclusiv acoperit, al acestor organe în perioada 1945-1989.” (1999) s-a ajuns la „Este agent al poliţiei politice comuniste orice persoană care, având calitatea de lucrător operativ al organelor de securitate sau de miliţie, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi de poliţie politică în sensul prezentei legi.” (2006) – vezi alin.2. În cazul definirii colaboratorului s-a renunţat la enumerarea celor 4 situaţii posibile referitoare la retribuirea sau recompensarea în alt mod a persoanei respective pentru acţiunile sale în favoarea Securităţii şi a altor organe represive comuniste, deţinerea de locuinţă conspirativă sau de casă de întâlnire, calitatea de rezident al Securităţii, furnizarea de informaţii Securităţii, „prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (lit.a-d din alin.3 al art.5 al Legii nr.187/1999, care se regăsesc în OUG nr.16/2006 exclusiv în alin.4 al unui articol cu totul nou, art.22¹, privitor în întregime la „apartenenţa sau colaborarea judecătorilor şi procurorilor cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990”, categorii social-profesionale a căror verificare s-a impus în această formă doar în urma prevederii introduse, la cererea ministrului Justiţiei Monica Macovei, în legile speciale ale justiţiei privind statutul magistraţilor şi Consiliul Superior al Magistraturii, republicate în 2004) şi s-a păstrat doar ultima situaţie, din alin.4, referitoare la <>, ,,indiferent sub ce formă” (adaos din 2006), „prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, singurele completări ale OUG fiind, pe lângă unele exemple noi de forme de transmitere a informaţiilor, precizarea că sunt exceptate „informaţiile cuprinse în declaraţiile, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest de către persoana interogată pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată” – vezi alin.3. Mai mult, aceeaşi exprimare mult mai deficitară, parcă voit defectuoasă, se înregistrează şi-n cazul celor asimilaţi colaboratorilor: „persoanele care, având competenţe decizionale, juridice ori politice, au luat decizii, la nivel central sau local cu privire la…” (adică mai ales a membrilor, activiştilor şi nomenclaturiştilor PCR, cu atribuţii de decizie în administraţie, justiţie, armată, cultură, culte etc.), limitându-se condiţiile de calificare a acestora drept colaboratori ai Securităţii prin introducerea sintagmei „…activităţi de poliţie politică ale securităţii statului ori cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist” (2006) în loc de „…cu privire la activitatea securităţii sau cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist” (1999).

De ce nu funcţionează nici astăzi CNSAS aşa cum ar trebui? Desigur, cauzele primare sunt datorate factorului politic, mai precis intereselor puterii politice, în prezent divizate între Preşedinte, Guvern şi Parlament, precum şi modului în care serviciile secrete înţeleg să aplice reglementările legale în vigoare, urmărindu-şi propriile scopuri şi continuând să răspundă în paralel comenzilor politice, livrând anumite dosare şi documente, într-o ordine parcă prestabilită, sau, dimpotrivă, amânând predarea altora şi chiar încercând să nu le predea (nici acum nu au fost predate de către serviciile secrete continuatoare ale Securităţii toate cartotecile, indexurile, registrele, inventarele, procesele verbale, microfilmele, dosarele, filmele, fotografiile, înregistrările audio, video, dischetele, hard-disk-urile, informaţiile şi documentele la care se referă legislaţia amintită).

Dar mai există şi cauze interne care ţin de modul haotic, neprofesionist, imoral şi nelegal în care lucrează CNSAS, Colegiul acestuia având responsabilitatea directă şi primară a acestei stări de lucru. Este vorba în primul rând de faptul că, în loc să aplice reglementările legale, Colegiul CNSAS le interpretează, fiecare membru având propriile criterii, opinii şi interese (tot sintagma „poliţie politică” se află în centrul pretextelor „spălării de cadavre”), care se schimbă şi în funcţie de conjunctură (de persoana cercetată, apartenenţa ei politică, raporturile de forţă ale actorilor politici şi sociali majori, interesul propriu ş.a.), după cum s-a putut lesne observa în mandatul ilustrului oportunist Gheorghe Onişoru, fostul preşedinte ales al Colegiului, precum şi astăzi. Această meteahnă detestabilă, păstrată şi la actualul Colegiu (chipurile reformat), a fost deja vizibilă în cazurile grave de răzgândire/manipulare din deciziile privindu-i pe senatorul PSD Răzvan Theodorescu, judecătoarea CSM Florica Bejinariu (căreia trebuia să i se aplice grila specială destinată magistraţilor conform art.22¹), deputatul liberal Titu Gheorghiof, în situaţia parţial similară din cazul preşedintelui PC Dan Voiculescu sau în bâlbâiala totală din cazul preşedintelui României Traian Băsescu, deşi Emil Constantinescu, fost preşedinte al ţării, a adus în acest caz date şi înscrisuri acuzatoare elocvente, conform art.5 alin.5 din OUG nr.16/2006, respectiv art.5 alin.6 al Legii nr.187/1999.

Votul membrilor Colegiului este adeseori viciat, iar procedura nerespectată. Dar cine sunt aceştia? Câţiva au rămas din vechiul Colegiu, deci sunt la al doilea mandat şi au o experienţă bogată: Claudiu-Octavian Secaşiu (actualul preşedinte, propus de PNL, anterior de PNŢCD, istoric şi fost ziarist), Ladislau Antoniu Csendes (exponent al UDMR, muzicolog), Constantin Buchet (din partea PRM, istoric de tip naţionalist, actualul secretar), Florian Chiriţescu (de la PSD, contabil şi fost lider sindical minor) şi Mircea Dinescu (reprezentant al PNL, fost al PD, poet şi afacerist), dar şi Laurenţiu Tănase (fost secretar de stat la culte în guvernul Adrian Năstase din 2000-2004, care l-a schimbat pe „durul” procuror Mihai Gheorghe, după ce acesta, trimis de PSD, şi-a dat ostentativ demisia; absolvent de Teologie ortodoxă, pare să fie omul Patriarhiei, destinat blocării deconspirării ierarhilor-securişti). Ceilalţi sunt noi: Cazimir Benedict Ionescu (inginer trimis de PSD), Dragoş Petrescu (un tânăr istoric, fără mare apetenţă asupra temelor privind Securitatea, aflat în conflict personal cu Marius Oprea, ales din acest motiv de Traian Băsescu), Corneliu Turianu (actualul vicepreşedinte, magistrat cu vechime mare ante-1989, propus de PD) şi Constantin Ticu Dumitrescu (preşedintele AFDPR şi iniţiatorul primelor proiecte de lege de acest fel, susţinut de Călin Popescu Tăriceanu). Un loc, aparţinând PD, este vacant şi în prezent (profitându-se de lipsa de claritate a prevederilor legii, vinovăţia aparţinând PD, Parlamentului şi Colegiului) deoarece sociologul Dan Lazea a demisionat în urma episodului ruşinos din martie 2006 la care a participat, anume tentativa de aranjament în privinţa alegerii noului preşedinte al Colegiului CNSAS. Au mai dispărut din vechiul Colegiu (2000-2006) şi alte persoane fie controversate, fie insignifiante, cu atitudini laşe şi ipocrite ca Andrei-Gabriel Pleşu (istoric şi critic de artă, dar şi eseist, PD), Horia-Roman Patapievici (fizician şi eseist, PNŢCD), Viorel-Mircea Nicolescu (psiholog şi pedagog, PNŢCD) şi Aurel Pricu (metalurgist şi patron, PSD).

Nu avem nici o certitudine privind corectitudinea verificărilor operate de serviciile secrete actuale asupra dosarelor membrilor Colegiului, comisiile juridice şi birourile permanente ale celor două camere ale Parlamentului putând fi manipulate (cf. art.8 alin.3 şi 5). Dar nu doar mulţi dintre membrii Colegiului sunt suspectaţi de partizanat politic sau de colaborare cu comunismul (mai ales că din noua formă a legii a fost eliminat pasajul care interzicea calitatea de membru al Colegiului celor care făcuseră parte din partide politice, păstrându-se doar formula „nu pot face parte din partide politice” – cf. art.8 alin.8), ci şi destui dintre cei ai Consiliului. Aceşti simpli angajaţi, cercetători şi investigatori, funcţionari publici, au în rândurile lor persoane infiltrate de serviciile secrete, foşti şi/sau actuali lucrători ai unor structuri informative şi represive desprinse din cele comuniste (SPP, STS, SRI, SIE, MAI, MApN, MAE ş.a.). Despre aceste aspecte ilegale, sancţionate atât în vechea cât şi în noua formă a legii, ca şi despre erorile şi vinovăţiile majore ale CNSAS, au scris detaliat Gabriel Andreescu (Legea 187/1999 şi primul an de activitate a CNSAS) şi Mircea Stănescu (CNSAS şi problema moştenirii comunismului) în „Revista Română de Drepturile Omului”, nr.20 din 2001 şi, respectiv, 25 din 2003.

Eu pot spune ce am mai afirmat, verbal şi în scris, în mod direct şi repetat, primului Colegiu al CNSAS: nu au ce căuta aici oameni care au servit regimul comunist, au o educaţie şi o formaţie comunistă, au lucrat în instituţiile militare sau represive dinainte sau de după 1990. Şi dădeam ca exemple pe fosta şefă a Direcţiei Cercetare-Arhivă şi actuala şefă a Direcţiei Cercetare, Floarea Dobre, angajată anterior la Arhivele Militare, deci la MApN, pe fostul adjunct al ei de la Serviciul Arhivă, Ionel Ivaşcu, azi şeful Direcţiei Arhivă, diplomat al Academiei de Poliţie din Băneasa, deci al MAI, pe Răzvan Murzea, lucrător la SIE înaintea angajării la CNSAS, pe Loţi Fabian, fost „poliţist”, şi pe Răzvan Popa, fost ofiţer SRI. Cine a urmărit cu atenţie interviurile televizate şi conferinţa de presă de la mijlocul lunii august 2006 ale doamnei deputat-informator Mona Muscă, a auzit numele ultimului angajat al CNSAS elogiat de aceasta pentru că a ajutat-o (rămânând peste program) să-şi vadă şi să-şi înţeleagă dosarul, ba chiar el i-ar fi spus că-l interpretează ca fiind neinteresant pentru CNSAS şi neincriminatoriu pentru interlocutoarea „Dana”. Primul paragraf din alin.8 al art.8 al Legii nr.187/1999, respectiv OUG nr.16/2006, prevede foarte clar: „Din Consiliu şi din Colegiul Consiliului nu pot face parte agenţii sau colaboratorii organelor de securitate, astfel cum sunt definiţi în prezenta lege, cei ai altor servicii secrete străine, ai altor structuri informative interne şi străine şi ai altor organizaţii ce au desfăşurat şi desfăşoară activităţi care contravin drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.” Şi totuşi, nici unul dintre ei nu a fost destituit nici înainte, nici după 2005, deci nici sub noul Colegiu.

Unii poate îşi amintesc faptul că am fost „linşat” mediatic de autorităţile statului român, denigrat, persecutat şi destituit din CNSAS la 23 martie 2001 pentru că „am adus atingere, în mod indirect, prestigiului instituţiei”, publicând documente şi informaţii autentice şi extrem de compromiţătoare, inclusiv cu privire la colaborarea cu Securitatea, despre Teoctist Arăpaşu, patriarhul BOR, fără ca acestea să provină din materialele aflate în custodia CNSAS şi fără să mă prevalez în vreun fel de calitatea mea de angajat al CNSAS, deci fără a-mi încălca angajamentul de confidenţialitate şi jurământul de funcţionar public (deşi Gh. Onişoru şi apoi Radu Timofte, şeful SRI, au anunţat că au „demarat” cercetarea capilor cultelor încă din 7 martie 2001, iar după dezvăluirile mele că vor urgenta finalizarea investigaţiei în cazul Teoctist, nici până azi nu s-a dat vreun verdict sau măcar vreo altă informaţie certă despre acesta sau despre alţi ierarhi şi nu cred că CNSAS a primit toate dosarele lor), iar colegul meu, Mircea Stănescu, care a redactat un memoriu de protest la adresa acestor abuzuri îndreptate împotriva mea, însă mai avusese, ca şi mine, şi alte proteste şi critici anterioare faţă de activitatea Colegiului, a fost sancţionat financiar şi apoi destituit şi el în aprilie 2001, sub pretextul reorganizării instituţionale şi bugetare şi a reducerii de personal cu aproximativ o treime, alături de alţi 33 de inşi. Puţini ştiu însă că foarte mulţi angajaţi ai CNSAS, sătui de presiunile şi mizeriile la care erau supuşi, au demisionat de-a lungul anilor, reorientându-se profesional, dar mai ales salvându-se din punct de vedere moral. Atmosfera generalizată de teroare şi disperare din CNSAS a fost vizibilă în martie-aprilie 2006 atunci când unii din angajaţii mai curajoşi de la Investigaţii, Cercetare sau Arhivă au întrerupt lucrul, ieşind în faţa sediului spre a protesta public faţă de manevrele politicianiste de impunere a unei conduceri servile a Colegiului CNSAS faţă de serviciile secrete şi Preşedinţie. Nici unuia dintre cei nedreptăţiţi nu i s-au făcut reparaţii în vreun fel, iar participanţii sinceri la manifestaţia de protest sunt şi azi ameninţaţi de nucleul dur al Colegiului, după cum a mărturisit public Ticu Dumitrescu, vorbind despre şedinţele Colegiului CNSAS.

Din datele primite de la unii din foştii colegi, rezultă cu claritate şi faptul că, în dispreţul propriei legi de funcţionare, dar şi a legilor privind informaţiile de interes public, informaţiile clasificate şi, respectiv, protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (toate trei din 2001-2002), Colegiul CNSAS a decis (şi, din câte ştiu, nu a revenit încă asupra acestei decizii) să instituie un regim de secretizare asupra documentelor primite de la deţinătorii de arhive, clasificându-le fie ca „secrete de stat”, fie ca „secrete de serviciu”, deşi acestea sunt informaţii de interes public, prin însuşi textul legii fiind destinate publicului, ba unele au fost anterior declasificate de comisiile mixte CNSAS-serviciile secrete sau chiar de CSAT, mai nou (o dată în plus, Biroul Juridic al CNSAS şi-a dovedit şi continuă să-şi demonstreze mediocritatea şi incompetenţa). Suplimentar, conducerea CNSAS a introdus „registre de securitate”, a impus angajaţilor săi semnarea unor noi „angajamente de nedivulgare a secretelor de stat (?!) şi de serviciu” şi a înfiinţat o caracatiţă cu rol de „protecţie informativă”, formată din „personalul de securitate”, cu atribuţii în cazul unor „incidente de securitate”, pe care l-a răspândit la toate nivelurile instituţiei (şi nivelele clădirii din Strada Dragoslavele nr.2-4) ca şi cum CNSAS ar fi o anexă a serviciilor secrete sau un alt serviciu secret. Şefii acestei veritabile gărzi pretoriene sunt Ladislau Antoniu Csendes şi Marian Stere, fostul consilier personal al lui Gh. Onişoru, unii dintre componenţi putând fi chiar foşti angajaţi ai Securităţii dinainte sau de după 1989, aşa cum erau şi cei de la Biroul de protecţie informativă din CNSAS existent încă de la sfârşitul anului 2000 (coloneii Paşc, Cristescu, Ştefănescu & co.); în prezent există în organigrama CNSAS mai multe departamente cu asemenea sarcini: Compartimentul Informaţii Clasificate, autonom şi direct subordonat „şefului structurii de securitate”, Compartimentul Protecţia Informaţiei şi Compartimentul Informatică, ambele din cadrul Direcţiei Management Informaţional. Chiar şi corespondenţa dintre CNSAS şi serviciile secrete actuale, care se poartă în sensul aplicării legislaţiei respective, adică a identificării, studierii şi predării dosarelor şi a asigurării accesului la documentele Securităţii, este catalogată din voinţa Colegiului ca fiind „informaţie clasificată”, „secret de serviciu.” S-a văzut de curând absurditatea crasă şi reala destinaţie a acestei „structuri de securitate” atunci când la mijlocul lunii august 2006 a fost declanşată o vastă anchetă internă în CNSAS din pricina „scurgerilor de informaţii” (publicării în presă) privind numele de pe lista celor 29 de dosare desecretizate de CSAT la 24 iulie 2006 referitoare exclusiv la politicieni, în dispreţul evidenţei că aceste date sunt destinate publicităţii prin chiar litera şi spiritul legii, iar Colegiul ar fi trebuit să le facă publice din proprie iniţiativă, în mod natural şi direct. Nu în ultimul rând, cercetătorii acreditaţi la CNSAS suferă de pe urma unor procedee arbitrare şi a unor metehne birocratice tipice mai degrabă unui serviciu secret. Oare, Securitatea a murit?! Oricum, actualele servicii secrete şi CNSAS o substituie cu brio.

Ziarişti care au avut acces şi au studiat în CNSAS, precum Mirela Corlăţan de la „Cotidianul”, au dezvăluit şi prezenţa masivă a corupţiei bazate pe sistemul „găştilor” formate prin relaţiile de familie şi înrudirile dintre angajaţi, după model securist.

Aşadar, care este diferenţa de esenţă dintre vechiul şi noul Colegiu?! Se pare că nu există vreuna şi câtă vreme această situaţie va fi menţinută şi rezultatele vor fi întru totul asemănătoare, adică complet dezamăgitoare. Mai nou, actualul Colegiu a anunţat că a hotărât să utilizeze doar votul secret (ulterior au apărut unele contestaţii şi vagi dezminţiri), fugind de orice responsabilitate şi concomitent asigurând pentru multe persoane vinovate scăparea de rigorile legii, astfel dovedindu-se mult mai abil în perversitate decât cel anterior.

Legea, atât în prima sa formă din 1999, cât şi în cea modificată prin OUG din 2006, era şi mai este perfect aplicabilă, fără compromisuri şi devieri pro-securiste, în pofida tuturor deficienţelor ei [puteau foarte bine să fie publicate deja liste de mii de ofiţeri (inclusiv acoperiţi) şi colaboratori (inclusiv asimilaţi ai acestora) ai Securităţii dacă se dorea cu adevărat aplicarea legii], dar oamenii care iau deciziile, membrii Colegiului, sunt cei care o desfigurează şi o ridiculizează prin faptul că o interpretează în mod vădit eronat şi rău intenţionat, manipulând dovezile şi istoria comunismului din România şi distrugând astfel ideea de deconspirare a Securităţii, precum şi viitorul normal al acestei ţări.

Evident, pentru a ieşi la lumină cu CNSAS trebuie să se renunţe la toţi angajaţii compromişi prin relaţiile cu regimul comunist, cu Securitatea şi cu progeniturile ei de după 1989, să nu se mai admită interferenţe ale factorilor politici sau sociali, ale serviciilor secrete şi ale altor autorităţi publice, să fie eliminate toate organismele şi practicile securistice, ca şi prevederile (absolut excesive) de secretizare şi clasificare a informaţiilor, precum şi metodele de intimidare a angajaţilor, să fie schimbată legea prin precizarea clară că Securitatea a fost prin definiţie şi în întregime, în tot cursul existenţei sale, o poliţie politică şi întreaga ei activitate a avut ca scop terorizarea populaţiei, deci încălcarea drepturilor fundamentale ale omului (paradoxal, nu este de ajuns să se procedeze la eliminarea completă a sintagmei de poliţie politică, aşa cum anunţa de curând Marius Oprea că va propune PNL, ci trebuie ca sintagma să fie eliminată doar din pasajele care îi limitează semnificaţia reală, sinonimă cu Securitatea în ansamblul ei, îndeosebi cele ce definesc noţiunile de agent, colaborator şi asimilaţii acestora din art.5), iar apoi legea să se respecte şi să se aplice cu sfinţenie, motiv pentru care ar fi necesar să se renunţe şi la acest tip de Colegiu extrem de numeros, plin de subiectivitate şi ineficient, cvasi-dependent politic, fiind preluat modelul german, al Delegatului Autorităţii federale pentru studierea arhivelor serviciilor secrete est-germane, ajutat de experţi, deci să existe un singur conducător al instituţiei, o unică persoană fizică, total apolitică, provenită din societatea civilă, cu o reputaţie nepătată şi o autoritate deplină, candidatul cel mai serios şi mai sigur pentru acest post fiind în prezent, după părerea mea, scriitorul şi dizidentul anticomunist Paul Goma (dintre foştii şi actualii membri ai Colegiului CNSAS doar Ticu Dumitrescu, şi el fost deţinut politic sub comunism, mai poate să fie creditat cu încredere în acest sens).

Aceasta este singura şi ultima şansă reală a României de a se democratiza cu adevărat, de a curăţa societatea în ansamblul ei de zgura securisto-comunistă, de a reconstitui şi analiza în mod critic, cu profesionalism şi obiectivitate, întreaga istorie a comunismului, de a construi o conştiinţă umană veritabil morală şi liberă şi de a promova o nouă mentalitate (individuală şi colectivă), absolut neviciată de ideologia totalitară, de practicile sale criminale şi, bineînţeles, de exponenţii umani ai acestora.

18-22 august 2006

GABRIEL CATALAN