Despre intoleranţă confesională şi ignoranţă teologică la timpul prezent
În sesiunea Sfântului Sinod din 8-9 iulie 2008 au fost discutate cazurile de “apostazie” ale episcopului de Oradea, Sofronie Drincec, şi mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu. Primul ierarh ortodox amintit a sfinţit aghiazma de Bobotează împreună cu episcopul greco-catolic din acelaşi oraş, Virgil Bercea, iar arhiepiscopul ortodox al Timişoarei s-a împărtăşit alături de clerul şi credincioşii greco-catolici, inclusiv nunţiul apostolic în România, monseniorul Francisco Javier Lozano, prezenţi la sfinţirea unei biserici greco-catolice bănăţene la 25 mai 2008.
Mai multe înalte feţe bisericeşti, monahale, publicistice, intelectuale şi ONG-uri ortodoxe au reacţionat cu vehemenţă, cerând caterisirea (şi sperând măcar la sancţionarea) celor doi arhierei pe motiv de lezare a credinţei „strămoşeşti” şi a tradiţiilor bizantine antipapale. De fapt, cauzele sunt legate direct de viziunea patriotardă, naţionalistă, fundamentalistă şi de strategiile luptelor intestine pentru putere dintre cele două-trei grupări sinodale ce îşi dispută dominaţia în cadrul ierarhiei BOR, lucru vizibil şi la alegerea patriarhului (Daniel Ciobotea, cel căruia i s-a distrus dosarul de la Securitate în decembrie 1989) şi la alegerea mitropolitului Moldovei (Teofan Savu, fost principal contracandidat al lui Daniel, suspectat şi el de relaţii cu DIE în timpul studiilor în străinătate), precum şi la aceea a mitropolitului Olteniei (în locul lăsat liber de Teofan, fiind ales, în mod surprinzător, Irineu Pop, fost episcop vicar de Râmnic sub numele de Slătineanu).
Nu mai e cazul să ne mirăm de anti-europenismul şi anti-ecumenismul atitudinilor extremiste de acest tip, mai ales dacă precizăm că principalul factor agitator a fost (şi este încă) Bartolomeu Anania (fost legionar reeducat de comunişti, racolat de Securitate şi trimis în SUA pentru a controla diaspora de acolo, după cum dezvăluia din 1987 Ion Mihai Pacepa în cartea sa, Orizonturi roşii), din 2006 mitropolitul ortodox a ¾ din Ardeal, în urma unei adevărate sciziuni a acestei mitropolii, provocate de nemulţumirea iscată după alegerea lui Laurenţiu Streza, în locul răposatului Antonie Plămădeală, pe scaunul mitropolitan de la Sibiu. Pentru a exemplifica logica şi teologia acestor vajnici apărători ai ortodoxiei vom reda patru citate din declaraţiile „leului din Ardeal” – B. Anania, ieromonahului Iustin Pârvu, de la Mănăstirea „Petru Vodă”, supranumit de cercurile mai sus amintite „Duhovnicul Neamului” şi ziariştilor Dan Ciachir, deconspirat de CNSAS ca informator al Securităţii, respectiv Florian Bichir: „Unirea cu catolicii nu poate fi anticipată emblematic prin exhibiţionismul unui mitropolit ortodox, care, la adânci bătrâneţi, a ajuns să creadă că euharistia este egală, primăvara, cu borşul de urzici.” („Cotidianul”, 07.07.2008); „Nu înţeleg atitudinea aceasta a lor [a greco-catolicilor - n.n.] prozelită, care ne reaminteşte de perfidia şi de josnicia lor de altădată, trădători de neam şi de Biserică, că multe persecuţii sufereau bieţii ţărani ardeleni de pe urma uniţilor, nu numai a iezuiţilor. Ei vin acum şi prezintă acest eveniment ca un moment de mândrie, pentru că au reuşit să capteze un ierarh ortodox, să-l facă să se împărtăşească împreună cu ei, ceea ce înseamnă recunoaşterea clară a ereziilor lor. (...) Pentru că de nu ne vom păzi ortodoxia, ne vom pierde şi neamul. Aceasta a fost cheia dăinuirii neamului românesc.” („Ziua”, 27.06.2008); „Scriitorul Cristian Bădiliţă a afirmat public că se împărtăşeşte de la catolici. Comite un sacrilegiu, întrucât nimeni nu se poate împărtăşi fără spovedanie prealabilă şi fără consimţământul duhovnicului. (...) Mitropolitul Nicolae şi episcopul Sofronie au comis mari păcate spirituale. Biserica Ortodoxă Universală, din care facem parte, pedepseşte aspru fărădelegea duhovnicească. Canonul 46 apostolic prevede:
Comentariile noastre critice ar fi de prisos. Este de ajuns să răsfoim Noul Testament sau doar Evangheliile şi vom găsi o serie de pericope care contrazic fără drept de apel asemenea acuzaţii elucubrante şi alegaţii pseudo-teologice, total opuse dogmei şi moralei creştine (vezi cea mai mare poruncă: Mt.22,34-40, porunca cea nouă a iubirii reciproce şi a unirii ucenicilor: Io. 14,34-35; 15,12; 17,11, rugăciunea comună: Mt.18,18-20, regula de aur: Lc.6,31, judecarea aproapelui: Lc.6,37-42, profeţii falşi: Lc.6,43-44, adevăraţii discipoli: Mt.7,21-23, pomul şi roadele sale: Mt.12,34, mama şi fraţii lui Isus: Mc.4,31-35, cina cea de taină şi instituirea Euharistiei: Mt.26,26-28, 1Cor.11,23-25, episodul revelării euharistice a lui Isus la Emaus: Lc.24,28-32 ş.a.). Cât despre canoane şi „tradiţii”, să nu se uite că ele sunt de sorginte umană, au o valoare limitată cronologic şi geografic, în funcţie de contextul istoric în care au fost emise şi nu mai pot fi invocate astăzi, în secolul al XXI-lea, ca fiind general valabile, integral valide şi perfect operaţionale, fără riscul de a friza ridicolul sau absurdul.
Totuşi, pentru a fi pe deplin neutri, trebuie să subliniem şi atitudinea laşă, duplicitară, a mitropolitului N. Corneanu (şi el dovedit colaborator al Securităţii de către CNSAS şi încă unul bine plătit timp de decenii) şi a episcopului S. Drincec, care iniţial au negat faptele ce li se reproşau, în pofida tuturor evidenţelor, apoi şi-au cerut iertare în faţa sinodului, recunoscând că au greşit grav şi însuşindu-şi argumentele decrepite invocate de inamicii lor pentru ca să li se poată ierta „deviaţia spirituală” prin votul majorităţii absolute a confraţilor lor (47 la 1=Anania), în stilul mioritic arhicunoscut. Halal demnitate, halal curaj, halal conştiinţă!
Nu putem încheia această scurtă analiză fără a insista asupra perspectivelor realiste ale relaţiilor dintre BOR şi catolicism. Unirea pare o iluzie în acest moment, modernizarea aşijderea. În schimb, se întrevăd semnele clare ale perpetuării unei concepţii etnicist-exclusiviste, similare celor din perioadele interbelică, antonesciană şi comunistă sau acelora ale ortodoxiei ruse ori greceşti (mai ales, a celei de la Athos). Diplomaţia vaticană (noul nunţiu papal de la Bucureşti, în primul rând) trebuie neapărat să-şi modifice obiectivele şi metodele, dacă vrea să obţină cu adevărat un minim progres faţă de era Teoctist. Dovezi în acest sens stau deja iniţiativa invitării patriarhului rus Alexei al II-lea în România de către acelaşi mitropolit de Cluj, Anania, precum şi obtuzitatea sinodalilor şi a patriarhului BOR însuşi faţă de propunerea preşedintelui Traian Băsescu de a-l invita pe actualul papă Benedict al XVI-lea să viziteze ţara noastră anul viitor.
4.11.2008
No comments:
Post a Comment